Cum îți poți redobândi încrederea în sine prin metoda ”Călătoria”

Unul dintre efectele cele mai ușor de observat ale aplicării metodei ”Călătoria” atât la adulți, cât și la copii, este creșterea încrederii în sine, fie că acesta a fost scopul principal al ședințelor de terapie prin ”Călătoria”, fie că apare ca un efect secundar pe care cu toții ni-l dorim.

Iată o experiență terapeutică relatată de Patricia Cihodaru, psihoterapeut și practician acreditat Journey:

 

”Clienta despre a cărei experiență vreau să povestesc aici a întâmpinat în prima parte a ședinței de ”Călătoria” o dificultate. Nu era la prima ședință – pentru că de obicei la început pot apărea unele blocaje, până când persoana se obișnuiește cu etapele procesului. Era cam la a treia ședință de acest gen. Așa că blocajul părea, inițial, de neexplicat. Ceva o împiedica, în mod evident, să se deschidă în experiența vie, aici-și-acum, a procesului.

Treptat a conștientizat că, de fapt, ceea ce o împiedica în ”Călătoria” ei era, nici mai mult, nici mai puțin decât faptul că… îi era teamă că va descoperi în ființa ei ceva urât, respingător, dezagreabil.

Când, însă, parcurgând straturile emoționale a ajuns să acceseze ceea ce Brandon numește Sursa, a plâns de bucurie și ușurare. Nu numai că nu era urât ce găsise, ci, dimpotrivă, ceea ce a accesat ea în sufletul ei era de o frumusețe, o prospețime, o libertate și o bucurie ce greu puteau fi transpuse în cuvinte.

A fost un moment pe care l-aș numi măreț, sacru, să asist cum o persoană își întâlnește frumusețea interioară și în câteva clipe i se reconfigurează întreaga imagine de sine, dincolo de tot ceea ce i-ar spune alții din exterior. De aici începe libertatea interioară. Nimeni nu îți poate lua această experiență.

Nu e prima dată când întâlnesc persoane care au genul acesta de teamă când parcurg ”Călătoria”. Este ca și cum cineva ne-a învățat că suntem mai curând urâți decât frumoși, mai degrabă răi decât buni.

Și mă întreb: ”De unde vine această predispoziție de a vedea în noi mai curând ceea ce nu ne place decât ceea ce este minunat în noi? Cum putem elimina din noi tendința de a ne identifica mai degrabă cu criticile aduse de ceilalți, cu lipsurile noastre, cu ceea ce considerăm că nu îndeplinim dintre standardele diverse pe care ni le impune viața? Cum putem preveni ca această tendință care sabotează o imagine de sine sănătoasă să nu se sape și în mințile noilor generații?”

Și indiferent de unde vine această tendință e timpul să o stopăm. Să arătăm copiilor noștri că sunt frumoși și să îi învățăm să își caute darurile cu care i-a înzestrat Viața și să le exprime în lume.

Suntem frumusețe. Conținem în noi tot Universul în miniatură. Suntem libertate, puritate, adevăr, conștiință pură. Suntem fericire, pace, claritate, discernământ, curaj, încredere. Suntem prietenie și iubire, cooperare și dăruire, creativitate, joc, spontaneitate și bucurie. Și acestea, prin ”Călătoria”, încetează să mai fie dooar niște idealuri sau ”povești de adormit copiii”. Prin ”Călătoria” poți avea experiența clară, concretă, vie a ceea ce ești cu adevărat.”

 

Neîncrederea în sine are la bază, cel mai adesea, fie credințe limitatoare despre noi înșine – de genul ”Eu nu pot”, ”Eu nu știu”, ”Sunt rău”, ”Sunt incapabil” etc., fie emoții reprimate poate cândva, demult, în copilărie (dar nu numai): sentimentul că nu merităm ceea ce e mai bun în viață, teama că nu vom reuși, rușinea sau umilirea trăite în primii ani de școală sau în relațiile cu ceilalți copii, eșecuri trăite la vârsta adultă care își lasă amprenta emoțională asupra noastră și ne blochează din a trăi liberi interior și din a ne manifesta calitățile și abilitățile cu care am fost înzestrați sua pe care ni le-am format.

Metoda ”Călătoria” de Brandon Bays îți oferă un set de instrumente prin care te poți elibera atât de blocajele pe care le ai în plan mental, cât și de emoțiile negative pe care le-ai stocat cândva în sufletul și corpul tău. Nimeni nu îți mai poate lua stima de sine atunci când știi cine ești cu adevărat.

 

Dacă vrei să îți redobândești încrederea în sine și/sau să te eliberezi de emoțiile negative reprimate care îți blochează înaintarea în viață, îți ruinează sănătatea sau îți afectează relațiile ori performanțele profesionale, te așteptăm la Seminarul ”Journey Intensive” cu Brandon Bays, care va avea loc în București, între 8-10 Iunie 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *