Resursele unui copil de a gestiona situațiile din viața lui sunt mai mici decât ale unui adult. De aceea, pe el îl pot speria lucruri care nouă, adulților, ni se par insignifiante, iar situații minore pentru noi capătă proporții inimaginabile într-o minte de copil.

Uneori aceste proporții inimaginabile luate de diferite circumstanțe în mintea copilului se transformă într-un stres major pentru copilul respectiv. El se poate bloca sau speria, poate deveni hiperactiv sau, diimptrivă, apatic, dezinteresat, își poate manifesta emoțiile negative și incapacitatea de a le gestiona prin scăderea rezultatelor la școală. Sau îl vom vedea refugiindu-se în reverii – totul pentru a fugi de o emoție intolerabilă. Pentru că acel copil să fie din nou cel pe care îl știam, el trebuie susținut să să găsească emoția ascunsă în subconștient și să se elibereze de ea.

            Andrei, un copil de 9 ani a fost adus de părinții lui în psihoterapie la mine (psiholog Patricia Cihodaru, n.n.) pentru că nu mai mergea singur la școală; se închisese în el și nu povestea nimic de la școală; comunica monosilabic și devenise foarte retras. Toate explorările psihodiagnostice pe care le-am făcut pentru a afla dacă avusese vreo experiență neplăcută pe drumul dintre casă și școală nu au dus la nimic. Părea că totul fusese întotdeauna în regulă pe drumul de la școală spre casă – dar nu și în mintea și sufletul lui Andrei.

            Am folosit cu Andrei metoda ”Călătoria”, concepută de Brandon Bays, în forma adaptată pentru copii. Este vorba despre o introspecție ghidată sub forma unei povești în care copilul vizualizează cum călătorește în corpul propriu cu un vehicul ghidat de inteligența naturală a corpului care face inima să bată, părul să crească și ochii să strălucească.   

            Andrei a pornit în ”Călătoria” imaginară prin corpul lui și, în cele trei ședințe în care am lucrat cu el, a găsit ascunse niște frici mari de… cine credeți? De personaje văzute în filme: de Fantoma Z, de Jason, un personaj sângeros pe care îl văzuse într-un film de groază decapitând pe cineva și de niște roboți amenințători – tot dintr-un film. 

            În fiecare dintre aceste trei ședințe Andrei a făcut și câte un popas la un imaginar Foc de tabără unde a chemat pe toți cei care îi provocau fricile respective și a exprimat emoțiile despre care nu îndrăznise să vorbească nimănui. Apoi a primit resurse interioare care l-au fortificat interior, l-au făcut să se simtă mai curajos, mai stăpân pe el, mai încrezător în forțele proprii.

A conștientizat treptat că Jason era doar un actor care nu tăiase cu adevărat capul nimănui și că roboții nu îi puteau face nici un rău, cu atât mai puțin fantoma, care era imaterială și nu avea nici o putere asupra celor din lumea fizică. Apoi i-a iertat pe toți cei care îl speriaseră și s-a simțit eliberat de ei.

După a treia ședință Andrei a plecat cu ochii strălucind, vesel și cu mușchii feței relaxați.

O săptămână mai târziu am primit un telefon de la mama lui, care mi-a mulțumit, foarte fericită, spunându-mi că, nu numai că Andrei a reînceput să meargă singur la școală, zi de zi, dar este mult mai comunicativ cu toată lumea, mai apropiat și deschis și că a reînceput să cânte la chitară, o pasiune mai veche de-a lui pe care o abandonase în perioada în care fricile puseseră stăpânire pe el.

Mama simțea că și-a primit înapoi băiatul care îi fusese furat de… televizor sau calculator, de fricile pe care filmele văzute le semănaseră în mintea copilului, fără ca el să aibă resurse să le gestioneze și fără să știe să comunice despre acele frici.

Povestea lui Andrei ne învață că:

1. Este foarte important să supraveghem ce anume văd copiii la televizor sau computer, pentru că tot ce văd îi impactează – și nu totdeauna în bine. Ei nu au resursele de adaptare și de auto-protecție ale unui adult și de aceea, chiar dacă nouă, adulților, ni se pare că ceea ce a văzut copilul nu are însemnătate, copilul poate suferi, se poate speria sau bloca și doar de la vizionarea unui film.
2. Dacă îi vedem pe copii blocați, temători, timizi, sau, dimpotrivă, foarte agitați, adoptând comportamente care nu le erau specifice și care le împiedică adaptarea, trebuie să cerem neîntârziat ajutor specializat la psiholog.
3. Este important ca un copil care ajunge să aibă astfel de probleme să primească la timp ajutor în direcția vindecării de emoțiile reprimate care îl blochează în diferite domenii din viață. Nu neglijați, doar pentru că ”sunt doar emoții, închipuiri”, cum am auzit zicând vreo câțiva tați neștiutori. Metodele de vindecare emoțională cum este ”Călătoria” de Brandon Bays îi pot ajuta imens pe copii să se debaraseze de blocajele emoționale și să își regăsească liberatea și creativitatea inerentă.

”Călătoria” oferă copilului resurse de adaptare la situațiile de viață care îl supără, îi antrenează empatia și îl învață să ierte – o abilitate de viață care ar trebui deprinsă din școală.

Efectul de regăsire și de pace interioară este evident prin faptul că rezultatele școlare ale copiilori se îmbunătățesc, comunicarea cu ceilalți devine mai facilă, iar problemele de comportament dispar. Aceasta pentru că orice comportament-problemă are la bază o emoție sau un cumul de emoții dureroase, împovărătoare pentru copil, pe care el nu știe să le gestioneze sau măcar să le comunice, să ceară ajutor. Comportamentul pe care părinții îl consideră ”nelalocul lui” poate fi adesea un semnal că în sufletul copilului se petrece ceva ce necesită atenție din partea adulților.

Și în fiecare dintre noi, adulții, există un copil ce își așteaptă vindecarea emoțională. Și noi, adulții, avem nevoie să învățăm mereu despre ea, despre Viață, despre emoțiile noastre, despre noi înșine.

Dacă vrei să înveți cum să îți susții copilul când trece prin emoții dificile, te așteptăm la Seminarul ”Călătoria Intensiv” care va fi susținut de Brandon Bays între 8-10 iunie în București, unde vei putea învăța un set de instrumente de vindecare de emoțiile reprimate care te pot bloca pe tine sau pe copilul tău din a-ți trăi viața așa cum îți dorești.