Extras din cartea ”Călătoria”, de Brandon Bays

 

Adeseori, noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. Experienţa m-a învăţat că acest lucru este adevărat mai ales în cazul dependenţelor. Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm.

În societatea occidentală, suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă, consumul de alcool sau de droguri, cumpărăturile obsesive, furtul din magazine, jocurile de noroc etc.), fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia!

Spre exemplu, o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul, dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”?

Cel mai adesea, oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care încep să se îngraşe din nou. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor. Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei.

Nu de puţine ori, în timpul seminariilor noastre, diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. Ori de câte ori aud aceste cuvinte, îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor; ce problemă are persoana în cauză, dar refuză să o privească în faţă. Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient, refuzând să se confrunte cu ea.

Noi auzim de multe ori în jur expresia: „mâncare pentru alinare” (în engl. comfort food), dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame.

De aceea, la seminariile noastre, eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. Le spun: „Închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. În continuare, amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi ”impulsul” de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun, deplasaţi-vă acum şi mai mult în timp, cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment?”.

Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar în momentul de dinainte de a li se face subit „foame”. Cel mai adesea, este vorba de un sentiment de gol interior, de singurătate, de disperare sau de anxietate copleşitoare. De regulă, este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”, oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite, astfel încât să uite din nou de ea.

Atunci când le predau procesul Călătoria, eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi, o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). Dacă o veţi evita însă în continuare, ascunzând-o în spatele unor mese copioase, nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”.

La un seminar recent ţinut la Londra, o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna. Avea exact această problemă. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. În urma aplicării procesului Călătoria, ea a descoperit că la baza comportamentului ei este ascunde un sentiment puternic de ruşine şi de teamă. Uluită, şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare. Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată. Femeia era cu adevărat uimită. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională.

În timpul procesului, mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă. Spre finalul exerciţiului, i-am citit pe faţă o uşurare enormă, care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. Nu am întrebat-o ce anume a descoperit, întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminariile noastre, dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii.

O lună mai târziu, femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm, a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale, ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate. La fel ca în cazul multor oameni care trec prin experienţe similare, era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic, pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă.

În timpul exerciţiului focului de tabără, ea şi-a rezolvat complet această problemă. Deşi nu a putut ierta comportamentul bărbatului care a abuzat-o, ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul. De atunci, s-a simţit eliberată, iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. Ultima dată când am auzit veşti de la ea îmi spunea că a continuat să slăbească.

Un alt participant la unul din seminariile noastre avea o problemă cu băutura. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic, dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. În urma aplicării procesului de descoperire de sine, el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. Mi-e frică de eşec. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez. Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru, nu mă pot abţine şi îmi iau o bere. Apoi, la aceasta se mai adaugă două sau trei. În mod evident, a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală, după care mă duc la slujbă, unde nu dau un randament prea bun. Cum s-ar spune, îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş, adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă, astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură, pentru a-mi amorţi aceste sentimente. Şi astfel, ciclul se reiterează la infinit”.

În timpul procesului, bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. De atunci, în el s-a dat o bătălie continuă. Când l-am văzut peste ceva timp, burta umflată din cauza berii îi dispăruse, iar faţa îi strălucea literalmente. Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură, ci şi la fumat. Mai mult, şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă, mai bună decât cea precedentă.

Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care le cunosc, de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora, în loc să trateze doar simptomele exterioare. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră, a tuturor.